3 l apă, 1/2 lingură unt topit, 500 g
morcov, 1 ceapă, 4 cartofi mari, 1/2
linguriţă zahăr, sare, unt proaspăt cât o nucă.
Supa de morcovi, ca şi toate
supele de zarzavat, se poate pregăti, în lipsă de zeamă de carne, cu apa în
care a fiert alt zarzavat, de pildă fasole boabe sau verde, conopidă, sparanghel,
mazăre etc. În cel mai rău caz, se poate face şi numai cu apă. Se taie morcovii
în felii subţiri şi se înăbuşă într-o cratiţă cu untul şi cu ceapa tăiată de
asemenea în felii subţiri. Când morcovul a început să se moaie, se pune sarea,
zahărul, câteva frunze de pătrunjel, cartofii curăţaţi şi tăiaţi felii; se
toamă atât lichid, încât să fie acoperit bine. Se lasă să fiarbă cu capac trei
sferturi de oră până la o oră, la foc mic. Se trece zarzavatul prin sită, se
adaugă din zeamă cât trebuie şi se lasă să mai dea câteva clocote. Se pune o
bucată de unt proaspăt cât o nucă în supa luată de pe foc. Se serveşte cu
bucăţele de pâine prăjită în unt.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu